Browse audiobooks narrated by Alex Potocean, listen to samples and when you're ready head over to Audiobooks.com where you can get 3 FREE audiobooks on us
[Romanian] - Mereu cu gândul la ea
"În marele joc al destinului, Mimo a tras cărți proaste. Născut sărac, intră ucenic la un tăietor în piatră brutal și alcoolic. Însă se dovedește a fi înzestrat cu un mare talent de sculptor. Viola, în schimb, este moștenitoarea unei familii de vază și toate zânele s-au aplecat asupra leagănului ei la naștere. Însă are prea multă ambiție ca să se resemneze cu locul ce i-a fost atribuit. Ei doi nu ar fi trebuit să se întâlnească niciodată. Și totuși, la scurtă vreme după ce se cunosc, jură să nu se mai despartă. Viola și Mimo nu pot nici să trăiască împreună, nici să stea departe unul de celălalt. Legați de o atracție statornică, îndură anii de teroare când Italia alunecă spre fascism. Mimo își ia revanșa asupra sorții, dar la ce-i folosește gloria dacă trebuie să o piardă pe Viola? Un roman strălucitor, debordând de grație și de frumusețe. „Mereu cu gândul la ea surprinde și cucerește. Suntem în plin roman din secolul al XIX-lea, există ceva din Dumas și din Stendhal în Jean-Baptiste Andrea, există ceva din Edmond Dantès și din Julien Sorel în Michelangelo Vitaliani.“ Revue des Deux Mondes „Acest roman de dragoste ne învăluie într-o atmosferă asemănătoare cu a romanelor cavalerești, din vremea iubirii curtenești, într-o ambianță aproape feerică, oferindu-ne o intrigă plină de răsturnări de situație și de personaje pitorești și cufundându-ne totodată într-o perioadă sumbră din istoria Italiei, suficient de tumultuoasă încât să ne dezvăluie măreția și slăbiciunea sufletului omenesc.“ Franceinfo"
Jean‑Baptiste Andrea (Author), Alex Potocean (Narrator)
Audiobook
"Un roman fermecător despre dragoste și trădare, colonialism și revoluție, amintiri și izbăvire Suntem în anul 1921. Lesley Hamlyn și soțul ei, Robert, avocat și veteran de război, locuiesc la Casa Cassowary din Penang. Viețile lor sunt revigorate atunci când „Willie' Somerset Maugham, unul dintre marii scriitori ai vremii și vechi prieten al lui Robert, sosește în Penang pentru o vizită prelungită, împreună cu secretarul său, Gerald. Maugham se confruntă cu o serie de probleme. Cum cariera sa intră în declin, ajunge la Cassowary în încercarea disperată de a găsi un subiect pentru următoarea sa carte. Pe de altă parte, Lesley este și ea afectată de o căsnicie mai duplicitară decât pare la prima vedere. Aflând de legătura din trecut a lui Lesley cu revoluționarul chinez Sun Yatsen, el decide să cerceteze problema mai în profunzime. Dar, pe măsură ce prietenia lui cu Lesley devine tot mai strânsă, Maugham descoperă o poveste mult mai surprinzătoare decât și-a imaginat, în care se împletesc acțiuni subversive și scandaluri, dar și procesul unei englezoaice acuzate de crimă. Un roman fascinant, bazat pe evenimente reale, Casa ușilor urmărește liniile de falie ale rasei, genului, sexualității și puterii în vremea imperiului și analizează în profunzime natura complicată a iubirii și prieteniei."
Tan Twan Eng (Author), Alex Potocean (Narrator)
Audiobook
[Romanian] - Înțelepciunea unui Bullfrog: Leadership simplificat (dar nu ușor)
"În 2011, când a preluat conducerea Comandamentului pentru Operațiuni Speciale al Statelor Unite, amiralul McRaven a fost onorat să primească distincția de „Bullfrog', acordată militarului SEAL cu cea mai mare vechime în serviciul activ. Când s-a pensionat în 2014, Mc Raven avea la activ 37 de ani ca Navy SEAL, conducând bărbați și femei la toate nivelurile comunității de operațiuni speciale. În următorii patru ani, el a ocupat funcția de rector al întregului Sistem de universități din Texas, cu cei 230 000 de studenți și 100 000 de cadre didactice și lucrători din domeniul sănătății. Pe parcursul acestor patru decenii, amiralul McRaven s-a confruntat cu toate provocările imaginabile în materie de conducere, de la comandarea operațiunilor de luptă - inclusiv capturarea lui Saddam Hussein, salvarea căpitanului Phillips și raidul pentru Osama bin Laden. Înțelepciunea unui bullfrog se bazează pe aceste experiențe și pe nenumărate altele din viața incredibilă a amiralului McRaven, inclusiv situații de criză, controverse de management, tranziții organizaționale și dileme etice, pentru a oferi cititorilor cele mai importante lecții de leadership pe care autorul le-a învățat de-a lungul deceniilor de serviciu militar. Fiecare capitol oferă câte o parabolă asemănătoare cu cele din bestsellerul Fă-ți patul, bogată în informații precum cele prezentate în cartea sa de memorii Povești de pe mare, despre trăsăturile specifice de leadership necesare pentru a fi la înălțimea așteptărilor. Înțelepciunea unui bullfrog este tratatul lucid al amiralului McRaven privind calitățile care îi separă pe conducătorii buni de cei cu adevărat extraordinari."
William H. McRaven (Author), Alex Potocean (Narrator)
Audiobook
[Romanian] - Fii util: 7 reguli de viață
"7 reguli la îndemâna oricui, pe care să le urmezi pentru a-ți realiza adevăratul scop în viață – puse laolaltă de Arnold Schwarzenegger din propria sa călătorie de permanentă reinventare și de realizări extraordinare. Cel mai mare culturist din lume. Cel mai bine plătit star de cinema. Liderul celei de-a șasea economii la nivel mondial. Faptul că toate reprezintă una și aceeași persoană poate părea o glumă, dar nu este. Acesta este Arnold Schwarzenegger. Iar lucrurile nu s-au desfășurat la întâmplare. Succesul extraordinar al lui Arnold s-a petrecut în cadrul unui proces. A fost rezultatul unei viziuni clare, al planificării atente, al muncii asidue, al comunicării directe, al rezolvării reziliente a problemelor, al curiozității și minții deschise, și al unui angajament de a da ceva înapoi. Toate acestea, călăuzite de lecția de viață primită de la tatăl lui, mai presus de orice: fii util! Cucerind fiecare tărâm pe care a pășit, Arnold a păstrat mereu îndemnul tatălui în sufletul său. Cu o voce unică și onestă, puternică și directă, cartea Fii util. 7 reguli de viață își poartă cititorul într-o călătorie inspirațională printre instrumentele folosite de autor într-o viață plină de semnificație. Arnold ne arată cum să le folosim pentru a ne construi acel viitor plin de satisfacții la care visăm."
Arnold Schwarzanegger (Author), Alex Potocean (Narrator)
Audiobook
[Romanian] - Codul eroului: Lecții învățate din vieți trăite cu folos
"Codul eroului este omagiul vibrant pe care amiralul McRaven îl aduce eroilor reali, de zi cu zi, pe care i-a întâlnit de-a lungul anilor, de pe câmpul de luptă până la spitale și campusuri universitare, care contribuie la salvarea lumii. În copilăria sa petrecută în Texas, Bill McRaven visa să fie supererou. Își dorea să-și pună pe spate o pelerină și să-și folosească superputerile pentru a salva Pământul de distrugere. Dar acel băiețel a crescut și a început să călătorească prin lume, întâlnind eroi peste tot – și niciunul dintre ei nu avea superputeri. Niciunul nu purta pelerină sau glugă. Dar cu toții aveau calități care le dădeau puterea să-i ajute pe alții, să facă lucruri importante, să salveze lumea: curaj – atât fizic, cât și moral; spirit de sacrificiu, simțul datoriei, integritate, capacitatea de a ierta. Codul eroului nu este un cifru, un puzzle sau un mesaj secret care trebuie descifrat. Este un cod de conduită, alcătuit din lecții despre virtuțile ce pot deveni temelia caracterului nostru pe măsură ce ne construim o viață demnă de onoare și respect."
William H. McRaven (Author), Alex Potocean (Narrator)
Audiobook
[Romanian] - Fă-ți patul: Lucruri mărunte care pot să-ți schimbe viața… și, poate, lumea
"Bestseller New York Times, vândut în 27 de țări Dacă vrei să schimbi lumea, începe prin a-ți face patul! Pe 17 mai 2014, amiralul William H. McRaven s-a adresat absolvenților Universității din Austin în ziua acordării diplomelor. Inspirându-se din sloganul universității – „Ce începe aici schimbă lumea' – el le-a împărtășit celor prezenți cele zece principii pe care le-a învățat în timpul antrenamentelor pentru trupele U.S. Navy Seal, care l-au ajutat să depășească dificultățile întâmpinate nu numai în cursul pregătirii și îndelungatei sale cariere militare, dar și în întreaga lui viață. Apoi a explicat că oricine poate folosi aceste lecții fundamentale pentru a se schimba pe sine și lumea în care trăiește. Discursul amiralului McRaven a devenit viral, cu peste 10 milioane de vizualizări. Dezvoltând cele zece învățături prezentate în discurs, McRaven relatează acum întâmplări din viața lui și a oamenilor pe care i-a cunoscut în timpul serviciului militar, care s-au confruntat cu situații dificile și au luat decizii dure cu hotărâre, compasiune, onoare și curaj. Scrisă cu multă modestie și optimism, această carte atemporală oferă sfaturi practice, simple, dar înțelepte, și cuvinte de încurajare care îi vor inspira pe cititori să învețe și din cele mai întunecate momente ale vieții."
William H. McRaven (Author), Alex Potocean (Narrator)
Audiobook
©PTC International Ltd T/A LoveReading is registered in England. Company number: 10193437. VAT number: 270 4538 09. Registered address: 157 Shooters Hill, London, SE18 3HP.
Terms & Conditions | Privacy Policy | Disclaimer